Să ții în spate o serie de website-uri, fiecare cu specificul său și fiecare cu „pretențiile” sale nu e un lucru ușor de făcut, chiar și cu o echipă tânără și cu chef de muncă. În cei peste 15 ani de când funcționăm online am schimbat o mulțime de firme de hosting web. De fiecare dată, trebuia să apară vreo situație pe care compania de hosting să nu o poată gestiona. De la limitări ascunse ale serverelor la lipsa proactivității din partea echipei tehnice, pe toate le-am experimentat până să ajungem la… HostX.ro.
Lucrăm cu ei pe diverse proiecte încă din 2017, când am decis să mutăm singurul site la acea vreme, după ce fusese găzduit de o mare corporație IT, care ținea serverele unor mari ziare naționale la acea vreme. În momentul în care am migrat la HostX am mers pe principiul: „mai rău de atât ce poate fi”, raportându-ne la vechiul hosting, unde avea probleme de uptime aproape din zi în zi. Și n-am greșit.
După cinci ani de colaborare, putem spune că am găsit în HostX una dintre cele mai profesioniste echipe de suport și de IT cu care am lucrat până acum, competență și seriozitatea în echipa de management și proactivitatea de care aveam nevoie pentru a ne dezvolta.
Nu contest faptul că n-au fost și momente dificile. Am avut, ca în orice colaborare, și evenimente neplăcute, dar am reușit să trecem prin ele. Dacă ar fi să mă gândesc la punctele slabe, prin ochii clientului, singurul care îmi vine în minte acum este faptul că nu există suport telefonic. De înțeles, de altfel, când ai de a face cu o mulțime de clienți și dacă ținem cont de faptul că în scris mesajele sunt cel mai bine recepționate și înțelese.
Au, însă, un sistem de ticketing foarte bine pus la punct pe partea de asistență tehnică. Timpul de răspuns este mult mai mic decât este prevăzut în contract iar problemele sunt rezolvate cu soluții profesioniste, care chiar țin în timp.
Costurile de găzduire sunt puțin mai mari decât la celelalte companii de hosting de pe piață, însă calitatea umană, a hardware-ului și software-ului folosit chiar face diferența.
Concluzia: am pornit în 2017 cu un singur site iar, în momentul de față, toate site-urile grupului nostru rulează pe serverele HostX. Și nu sunt doar acestea ci și multe din proiectele clienților noștri, motiv pentru care vă recomand cu mare drag serviciile HostX.
Recomandare făcută de Ciprian Pap.
Acesta nu este un articol plătit. El reflectă experiența autorului, fără nicio condiționare și face parte din campania noastră de promovare a oamenilor și a afacerilor care sunt un plus pentru comunitate.