Recomand Pantolux, atelierul din Ploiești care face pantofi la comandă

În categoria meseriilor pe cale de dispariție, pantofarul ocupă un loc fruntaș în top. Și asta nu pentru că ar fi o meserie grea, ci din cauza câștigurilor prea mici. Dacă altădată un meseriaș putea obține bani buni din această activitate, astăzi, nimeni nu mai este interesat să o practice. Piața este „sufocată” de produse din import, la prețuri mai mici, dar și de o calitate îndoielnică.

Pentru că fiica mea este pasionată de dansurile grecești, a fost necesar să-i dau comandă de pantofi speciali de dans. După multe căutări am descoperit un mic atelier aflat în aproprierea Halelor Centrale din Ploiești. Se pare că ar fi singurul de acest fel din oraș.

Am fost întâmpinați de administratorul firmei, care am aflat că se numește Pantolux SRL, iar singurul angajat al atelierului a măsurat piciorul fetei mele într-un mod inedit (foto la finalul textului)

Cel care se ocupă de acest atelier se numește Sorin Enescu și avut amabilitatea să-mi povestească istoria locului.

Așa am aflat că atelierul a luat ființă din anul 1984 și a aparținut fostei Cooperative „Încălțămintea”. Atunci aveau un număr mare de angajați, dar și de comenzi, clienții făcând coadă la ușă.

Odată cu trecerea anilor, tot mai puțini oameni au mai practicat această meserie, iar numărul clienților a scăzut drastic după ce piața a fost invadată de încălțăminte de serie, mai ales din import.

„Din cauza lipsei de interes din partea consumatorilor, s-au redus comenzile la atelierul de cizmărie, așa că am fost nevoit să reduc personalul. Anii au trecut, criza ne-a lovit și foarte multe ateliere au fost nevoite să tragă obloanele. Puținii care au mai rămas rezistă datorită clienților fideli care din când în când mai vin să dea comandă de pantofi sau să-i cumpere de-a gata.

Iar despre o tradiție viitoare a meseriei, nici nu se poate vorbi. Astăzi nu mai există tineri care să-și dorească să fie cizmari, să învețe meseria asta și nici școală nu mai este pentru așa ceva. În ultimele 2 luni am vândut 10 perechi de pantofi, iar dacă trebuia să plătesc chiria, nu făceam față cheltuielilor”.

După două săptămâni de la data în care au luat măsurile, m-au sunat să ridic încălțămintea specială de dans, exact cum discutasem de la început: interiorul să fie alb, nu negru, deoarece necesită ciorapi albi și am fost avertizată de colegele fiicei mele că  negrul se curăță pe ciorap și e inestetic.

În concluzie, ce am comandat am primit cu drag, iar costul pantofilor a fost de 300 de lei, pielea fiind comandată de la o tăbăcărie din Brașov și de foarte bună calitate.

În vitrină  am observat pantofi de toate culorile, toate mărimile, cu și fără toc, pentru toate gusturile, la prețul unic de 220 de lei. O sumă rezonabilă, zic eu, dacă ne gândim la calitatea perechilor ce stau cuminți în raft și își așteaptă cumpărătorii.

Așadar, recomand Pantolux pentru încălțăminte pe comandă, dar și de serie. Se află pe strada Gheorghe Doja, numărul 97 sau puteți suna la numărul de telefon 0722.505.186.

Eu voi reveni pentru că mi-ar părea rău ca ultimul atelier de încălțăminte din Ploiești să tragă obloanele…

Recomandare făcută de Elena Moisescu

Acesta nu este un articol plătit. El reflectă experiența autorului, fără nicio condiționare și face parte din campania noastră de promovare a oamenilor și a afacerilor care sunt un plus pentru comunitate. 

 

 

 

Trimite-ne recomandările tale

Dacă și tu ai pe cineva pe care să îl recomanzi cititorilor noștri, fie că este instalator, electrician, profesor, medic sau vânzător sau firmă de ale cărei produse sau servicii ai fost mulțumit, trimite-ne experiența ta.

Trimite-ne un număr de telefon:
- pe adresa [email protected],
- pe WhatsApp la 0785 075 112,
- pe https://www.facebook.com/RecomandPe
sau completând formularul alăturat.

alte Recomandări

Recomandări populare