Medicul Irinel Totolici de la Spitalul CFR Ploiești

Prin natura meseriei am ajuns să cunosc mii de oameni. Și zilnic cunosc oameni noi. Cu unii interacționez doar pentru câteva momente, alții revin în peisaj ca prieteni sau ca lecții de viață. Nu putem să ne împrietenim cu toți cei pe care viața ni-i scoate în cale, dar putem să cultivăm relații civilizate, de lungă durată, bazate în primul rând pe respect.

Mă alătur colegilor de la Observatorulph în acest demers, permițându-mi să îl recomand pe medicul chirurg Irinel Totolici, nu întâmplător director medical al Spitalului CFR Ploiești. Nu mă simt tocmai confortabil vorbind despre momente care au un oarecare caracter personal, însă cred că acest demers are scopul pentru care efortul merită.

Posibil să fi trecut vreo 20 de ani de la un moment nefericit, unul în care am reușit ”cu succes” să-mi accidentez destul de grav coloana vertebrală. Din urgențe prin spitale, din spitale prin imobilizare la domiciliu, dincolo de durerile fizice cumplite începi să vezi viața altfel, gândindu-te cum să o abordezi, dacă, după două luni, încă nu poți merge pe picioare. Nu insist, poate unii au trecut prin așa ceva și știu ce înseamnă, alți trec chiar acum, iar celorlalți nu le doresc nici măcar să se gândească la cum ar putea trece.

Un coleg din acele vremuri mi-a recomandat să iau legătura cu dr. Irinel Totolici: ”Să știi că pe mine m-a pus pe picioare. Am înțeles că are rezultate și cu spotivii care au astfel de probleme, ei fiind predispuși la asemenea accidentări. Dar, dincolo de toate, dacă ajungi la ei, să știi că vei avea o surpriză…”

Cum de surprize nu-mi ardea, neavând starea psihică necesară, am zis să încerc. Operația presupunea riscuri destul de mari în acea perioadă, deci orice altă alternativă era de luat în calcul. L-am sunat. I-am explicat în mare cum stă situația și, cu mult calm, m-a sfătuit să fac tot posibilul să în vizitez. Avea atunci un cabinet privat, dotat cu echipamente austriece (parcă…), ceva de ultimă generație. Era imposibil să pășesc, așa că să conduc până acolo ieșea din calcul. Noroc cu prietenii…

  • ”Salut! Eu sunt Irinel! Te grăbești?

Am râs… Chiar am râs. Cred că era pentru prima oară, în ultimele două luni, când am râs, chit că și râsul durea.

  • Normal că mă grăbesc… Am de alergat într-o mulțime de locuri. Nici nu știu cum mi-am găsit timp să mă opresc pe aici. Îmi pare bine de cunoștință, deși preferam alt context!

Am râs, iar ăsta a fost primul pas din terapia care m-a repus pe picioare. Un tip calm, zâmbitor, cu o voce caldă, care te ascultă, te analizează, apoi îți explică pe înțelesul tău în ce situație ești. Glumește des, de bun simț, etalând natural acea educație pe care orice societate și-o dorește pentru oamenii ei. Știam că există și astfel de medici, am câțiva prieteni foarte buni, dar în egală măsură eram familiarizat cu jalea relaționării medic-pacient din multe spitale românești. Știți cum povestesc mulți experiențele nefericite… ”O vorbă bună dacă mi-ar fi spus și poate că îmi mai lua din durere… Dar dr. Cutărescu a urlat la mine/ m-a ignorat și…” Știți deja poveștile.

O să vă explic mai târziu de ce acest comportament nu era doar din cauza faptului că mă aflam într-un cabinet privat, tocmai pentru că intuiesc că asta va fi una dintre replicile unor cititori. Înțeleg perfect percepția lor, dar… puțintică răbdare nu strică nimănui.

Episodul accidentării a trecut cu succes, dar comunicarea a continuat. Nu ne-am auzit sau văzut foarte des, timpul fiind o problemă în ambele cazuri, dar de fiecare dată am făcut-o cu plăcere.

Dr. Totolici ajunsese director medical la Spitalul CFR din Ploiești. Rețeaua națională CF are un statut special, fiind sub tutela Ministerului Transporturilor. Nu toate aceste unități au avut o soartă demnă de o unitate spitalicească așa cum ne dorim. Încerc să fiu oarecum elegant în exprimare, să păstrez nota pozitivă a demersului, deși nu e un secret pentru nimeni starea generală a sistemului sanitar. Cu toate astea, prin Ploiești auzeam vorbindu-se din ce în ce mai des de bine despre Spitalul CFR. Contrasta percepția celor care au avut de a face cu acest spital, cu a celor care ajunseseră pe la SJU. Desigur, profilul și gabaritul diferă, dar poveștile păreau dintr-o realitate paralelă. Să nu pleci tu cu o infecție intraspitalicească din CFR, asta chiar e o performanță în sistem.

Pun mâna pe telefon și îl sun. ”Nu zic că nu e adevărat ce tot aud, dar aș fi tare curios să aflu de la sursă. Mă interesează cum de se poate.” Am simțit că a zâmbit… ”Hai la o cafea! Sunt la spital. Trebuie să vezi și o să îți povestesc!”

Am ajuns. Portarul știa să salute. Pfff… Nu doar pe mine, ci pe toți cei care treceau pe acolo. ”Bună ziua! Unde mergeți?  Se poate/nu se poate acum, programul este…” Cam așa stătea treaba, în funcție de problema fiecăruia, de motivul pentru care ajunsese acolo, pacient sau aparținător. Trec printr-un hol, apoi pe o scară până la etajul 1. Se vede că este un spital cu niște ani în spate, dar impecabil și cu niște angajați care salută și zâmbesc. Upsss! Am greșit adresa? Mă rog, ne revedem și povestim una-alta.

  • Cum îți e spatele?
  • Ca fața, ceea ce pentru unii poate fi un dezavantaj, pentru mine e camuflajul perfect.
  • Dacă glumești, ești bine.
  • Spune-mi ce e cu spitalul ăsta, de ce arată altfel, de ce e curat, de ce personalul e amabil, de unde bani?…

Nu face caz de situația bună a locului, dar i-am simțit bucuria în momentele în care povestea.

  • Știu că toată lumea se plânge de subfinanțare. Știi și tu eterna discuție despre bani. Ce vezi aici nu mi se datorează. Suntem o echipă, manager, director medical, medici, asistenți, infirmieri. Noi doar dăm direcția, menținem standardele, iar cei care sunt pe măsura așteptărilor formează echipa. Nu e mare filosofie. Trebuie să vrei și apoi să nu cobori standardele. Despre bani… Niciodată nu sunt de ajuns, dar nu pot să stau cu fundul pe scaun și să aștept. La un moment dat, căutând soluții, dau peste un anunț de finațare, la Ambasada Elveției. M-am îmbrăcat și am fugit la București. Le-am ”bătut la poartă” și au accepat să stăm de vorbă. Le-a prezentat proiectele pentru spital, le-au înțeles perfect, le-au acceptat și… restul sunt detalii. Apoi au urmat alte căutări, alte proiecte, patru doar cu elvețienii, alte soluții. Asta trebuie să fie starea permanentă. Și nu uita, fără manager general, fără cel medical, fără un departament financiar contabil foarte bun… nu se poate! Așa sunt colegii mei și îmi face plăcere să le spun tuturor asta.”
  • Hmmm, bănuiesc că v-ați umplut și de ”prieteni”.
  • Contează? Așa va fi mereu, dar dacă stăm după ei, niciodată nu vom merge mai departe.
  • Zi-mi despre șpagă!
  • Vrei să o dai, dacă Doamne ferește ai vreo nevoie pe aici?
  • Sincer, nu simt nici nevoia să ajung la spital, cu excepția momentelor ca ăsta, nici să dau vreo șpagă.
  • Ca să fie clar, sunt categoric împotriva condiționării actului medical și permanent sunt atent la asta, aici, în Spitalul CFR.

Nu erau doar vorbe. În ultimii ani, zecile de mesaje sau sutele de comentarii de la articolele despre Spitalul CFR erau cam în acest sens. Au fost și nemulțumiți, unii poate cu experiențe mai puțin fericite, alții pentru că niciodată nu ar putea să îi mulțumească ceva, dar nota dominantă a fost pozitivă.

Au existat și momente în care tot felul de interese au fost la un pas să acapareze acest spital. De fiecare dată a rezistat, atât datorită eforturilor personalului, poate și a presei (sper!). Despre toate acestea nu vorbește prea mult, preferând să asigure spitalului standardul cel puțin decent la care a ajuns.

Pandemia a transformat unitatea medicală într-una suport Covid. Și-au acceptat statutul, chiar dacă ar fi preferat să opereze, să trateze sute, poate mii de pacienți cu alte afecțiuni. În ultimul an au asigurat tot ce înseamnă dezinfectanți și alte consumabile specifice profilului impus, au găsit sponsorizări, au adus echipamente. Nu cu mult timp în urmă, Spitalul CFR și-a recăpătat statutul, putând acum să fie accesat de cei care au nevoie, în limita locurilor disponibile.

În urmă cu o lună, când ploile torențiale făceau prăpăd în multe localități din Prahova, Irinel Totolici mă sună: ”-Salut! Am o rugăminte. Crezi că putem face ceva pentru bucătarul nostru? Bietul om stă în Slănic. Dealul a luat-o la vale, iar casa lui e praf, o ruină. Noi, colegii, am strâns câte ceva pentru el, dar mă gândeam prin voi ar putea mult mai mulți să îl ajute. Știi cât costă să construiești o casă de la zero, să o dotezi măcar cu minimul necesar. E un om bun, ca toți colegii mei și sper să putem face mai mult pentru el.” N-a fost nevoie să insiste și am publicat povestea omului, așa cum am făcut de sute de ori apeluri pentru toți cei care ne-au solicitat. Mi-a rămas în cap… ”colegul meu, bucătarul”. Sunt directori care nu doar că nu își salută măcar subalternii, ba chiar îi desconsideră și umilesc, iar acest OM, dr. Totolici, directorul medical al unui spital, mă sunase să îmi spună despre necazul ”colegului său”, bucătarul spitalului, pentru care făcea ce putea, ca să îl ajute.

Aș fi putut să povestesc multe, poate unele picante, altele extrem de deranjante pentru indivizii care doar au stors sistemul sanitar, dar am preferat astăzi să spun ce este remarcabil în activitatea acestui om, a echipei din care face parte, așa că este o onoare să îl pot recomanda prahovenilor pe dr. Irinel Totolici. Și tot ceea ce sper este să fie mulți ca el, așa că abia aștept să citesc și despre alții, în articolele colegilor mei, în campania ”Recomand pe…” În următorul pe care îl am în vedere, o să vă povestesc despre un mecanic auto, la fel de OM.

Recomandat de colegul nostru Claudiu Vasilescu.

Acesta nu este un articol plătit. El reflectă experiența autorului, fără nicio condiționare și face parte din campania noastră de promovare a oamenilor și a afacerilor care sunt un plus pentru comunitate. Observatorul Prahovean îți recomandă medicul chirurg Irinel Totolici și împreună, să susținem comunitatea de afaceri locală.

Trimite-ne recomandările tale

Dacă și tu ai pe cineva pe care să îl recomanzi cititorilor noștri, fie că este instalator, electrician, profesor, medic sau vânzător sau firmă de ale cărei produse sau servicii ai fost mulțumit, trimite-ne experiența ta și un număr de telefon pe adresa redactie@observatorulph.ro, pe WhatsApp la 0785 075 112, pe facebook.com/ObservatorulPrahovean.

alte Recomandări

Comentarii

  1. DOMNUL doctor Totolici este… dintr-o realitate paralela cu sistemul sanitar, in majoritatea lui, din Romania. Desi l-am cunoscut in circumstante nu tocmai fericite pentru mine, ma bucur ca am reusit sa il cunosc si multumesc … (completati cu ce vreti voi, fiecare, aici – Dumnezeu, divinitate, etc.) ca am ajuns sa fiu tratat de dansul.

    • Cel mai deosebit medic,am fost operata de dansul acum 5 ani,iar terapia de recuperare a fost tratata cu vorba calma și glume.minunat,excepțional cum nu am mai întâlnit medic cu asemenea caracter uman,umil și special.tot respectul pt.Dr.Totolici.

  2. Excelent articolul despre domnul dr. Totolici! Este un medic de exceptie, si un OM deosebit!
    Mă bucur mult că este apreciat la adevărata valoare!

  3. Foarte frumos articolul, dr. Totolici este un medic si un om deosebit. Pe mine nu ma surprinde ce ati scris despre calitatile dumnealui, vis-avis de colegul bucatar, asa este dr. Totolici! Ma bucur tare mult acest articol, este o adevarata valoare pentru ploiesteni si nu numai!

  4. Nu l-am cunoscut pe dr.Totolici decat de la distanta acum multi ani dar am fost in spitalul CF si am ramas placut impresionata de curatenia si amabilitatea personalului medical de acolo.Am avut si eu o problema medicala dar din pacate nu am reusit sa ma operez aici . Acesta ar fi singurul incovenient pentru noi ploiestenii, timpul mare de asteptare care este incompatibil cu o urgenta medicala.
    In rest felicitari si respect domnului doctor pentru munca sa!

  5. Da,este foarte schimbat atat spitalul cat si personalul,rar gasim in Romania oameni de specialitate in domeniul sanatatii cu zabetul pe buze,si oricand gata sa te ajute

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandări populare

Cafeaua proaspăt prăjită de la Radu Popescu

După aproape trei ani de la prima degustare, când am scris și acest text (AICI) recunosc că am ajuns să fiu dependent de cafeaua...

Cristi Minculescu, ghid montan, ale cărui drumuri duc doar #SpreVârf

Dacă e rost de recomandări fără „perdea“, atunci nu voi ezita să vorbesc de bine de Cristi Minculescu. Nu, nu celebrul rocker,...

Cristian Mihai, antrenorul de fitness care m-a ajutat să scap de nouă kilograme în doar două luni

Recomand pe Cristian Mihai! De ce? Pentru că în două luni de antrenament cu el și cu plan alimentar construit tot de acest om, am...