Magazinul care dă culoarea Gării de Sud din Ploiești – [FOTO]

Când simţi că ai o zi „mohorâtă“, că toate corăbiile ţi se scufundă sau când cauţi un strop de culoare, o idee bună sau, pur şi simplu, ceva care să-ţi ocupe timpul în mod util, atunci îndreaptă-ţi paşii către Merceria Marquisette. Un loc plin de culoare, de suflet, de creaţie, de frumos, situat în incinta clădirii Gării de Sud din Ploieşti. Dacă nu ai drumuri la Ploieşti, atunci ai şi varianta on-line: https://merceriamarquisette.ro/

Culoarea şi veselia merceriei contrastează cu griul şi degradarea celei mai mari gări din Prahova, dar pe care Felicia Nae încearcă s-o ţină în viaţă. A închiriat o serie de spaţii, în care îşi are magazinul fizic cu o gamă extraordinar de bogată de fire, ţesături şi accesorii necesare creaţiilor hand-made, dar şi depozitul, şi atelierul de creaţie. Face tot ce poate fizic, financiar şi sufleteşte pentru a resuscita una dintre „porţile“ celui mai mare muncipiu al Prahovei.

„E un loc atât de plin de istorie şi care ar putea fi atât de atractiv… Eu am închiriat şi renovat o serie de spaţii, iar dacă aş putea, aş zugăvi şi aş renova toată gara. Este oraşul lui «nenea Iancu» şi, oare, nu am putea să facem un brand şi să creăm ceva frumos, plin de viaţă, în jurul lui?! Mă doare sufletul…“, ne-a mărturisit antreprenoarea şi creatoarea de frumos.

Despre povestea Feliciei Nae, cum a schimbat lumea poliţelor de asigurare cu cea a acelor, nasturilor, jurubiţelor, pânzelor de brodat sau a ţesăturilor fine, aflaţi accesând link-ul: https://www.observatorulph.ro/exclusiv/105803-povestea-feliciei-nae-o-antreprenoare-curajoasa-care-a-lasat-domeniul-asigurarilor-pentru-cea-mai-cocheta-mercerie-din-ploiesti

Şi pentru că este o persoană care urăşte plafonare, care a aflat de multă vreme că viaţa este un tren de mare viteză, despre care nu ştii niciodată unde-şi va înceta călătoria, Felicia a ales să trăiască totul din plin. Se înconjoară de oameni creativi, oameni pasionaţi, se inspiră de la cei mai buni, dar vine întotdeauna şi cu stropul ei de originalitate.

Călătoreşte mult şi nu este ţară unde să fi mers, fără a căuta şi vizita merceriile de acolo. Nu şi-a dorit ca magazinul ei să fie doar acel loc aglomerat, în care să fii întrebat pe repede-nainte „ce doreşti“, iar în cazul în care zăboveşti, să te izbeşti de feţele deranjate ale vânzătoarelor. Ţesăturile şi firele sunt purtătoare de viaţă. Omul are nevoie să le vadă, să le atingă, să le simtă textura… Pentru că ele urmează să devină haine sau diverse accesorii, să îţi îmbrace casa şi corpul, să-ţi bucure ochiul, să-ţi creeze confortul fizic şi psihic. Iar cine a trecut pragul Merceriei Marquisette, ştie că aici va avea tot timpul pentru a privi şi a alege produsele cele mai potrivite.

De la impas, la un nou pas!

Felicia Nae caută să se reinventeze, să ţină pasul cu timpurile. Aşa se face că, în anul 2020, cel în care pandemia a pus la pământ nenumărate afaceri, antreprenoarea noastră a remarcat importanţa vânzării online. Cum clientele sale, şi nu numai, dispuneau atunci de timp berechet, lucrul manual a devenit una dintre principalele ocupaţii. Astfel, pe pagina de facebook a merceriei au început să curgă tot felul de întrebări şi comenzi. De aici, Feliciei i s-a conturat ideea creării magazinului online, iar de la gând la faptă a fost doar…un fir de aţă. Cu soţul alături, cel care o sprijină şi îi dă imbold în a-şi pune în practică toate visurile, Felicia Nae a dat viaţă şi site-ului https://merceriamarquisette.ro/

O muncă „de chinez“, ţinând cont că trebuie fotografii şi prezentări pentru fiecare ac, nasture, fiecare nuanţă a firelor pe care le are la vânzare, fiecare bucăţică de material, mărgeluţe şi tot ce poţi găsi pentru creaţiile hand-made. Dar n-a dat înapoi! Dimpotrivă! Şi-a amenajat şi aprovizionat depozitul cu o gamă diversă de produse, inclusiv cu ţesături din Egipt, Italia, România (de ex, celebrele pânze de Dorobanţu), pe care a început să le facă „vedete“ în mediul on-line, astfel încât clientele să fie doar la un click distanţă de ceea ce-şi doresc şi au nevoie.

Întotdeauna i-a plăcut să-i trateze pe cei din jur aşa cum şi-ar fi dorit ea să fie abordată: cu răbdare, căldură, corectitudine. Nu face rabat de la aceste principii atunci când îşi vinde mărfurile.

Proiecte de suflet

Crescută într-un mediu în care a avut de-a face cu creaţia tradiţională sau cu croielile de lux pe care le realiza mama sa, Felicia Nae a moştenit această latură. Chiar dacă şi-a ţinut-o ascunsă ani buni într-un „sertăraş“, supărată că mai toată copilăria şi-a văzut mama migălind pentru alţii, de ceva ani şi-a dat seama că a venit momentul să se elibereze de apăsările trecutului şi să primească din plin ceea ce-i face bine sufletului. Acum, şi-a amenajat un atelier, unde împreună cu „fetele“ sale de la mercerie, Tania, Rodi şi Delia, şi nu numai, vor da naştere unor creaţii originale. Dar este un capitol care-şi merită propria poveste atunci când va fi pus integral pe picioare. Va fi o punte între ai ei, care s-au stins anul trecut, şi ea: „Până să se îmbolnăvească, am reuşit să o aduc o dată pe mama la mercerie şi i-am văzut încântarea pe chip…“

E o plăcere fiecare întâlnire cu Felicia Nae, un om care radiază şi care îţi transmite o stare bine. O persoană care se hrăneşte din bucuria celor din jur şi care, din ceea ce este şi din ce are, oferă cu tot dragul. Un proiect de suflet în care o vom regăsi pe Felicia va fi dedicat şi femeilor abuzate, cărora le va direcţiona parte din profitul obţinut din activităţile sale, dar pentru care are toată deschiderea în a le oferi şi şansa de a face terapie prin hand-made, dăruindu-le o serie de produse. Cine ştie ce talente vor descoperi şi ce uşi le va deschide un fir de aţă sau o bucată de pânză…

Foto: arhivă personală Felicia Nae  

Recomandare făcută de Liliana Maxim.

Acesta nu este un articol plătit. El reflectă experiența autorului, fără nicio condiționare și face parte din campania noastră de promovare a oamenilor și a afacerilor care sunt un plus pentru comunitate. Observatorul Prahovean îți recomandă „Merceria Marquisette” pentru ca, împreună, să susținem comunitatea de afaceri locală.

Trimite-ne recomandările tale

Dacă și tu ai pe cineva pe care să îl recomanzi cititorilor noștri, fie că este instalator, electrician, profesor, medic sau vânzător sau firmă de ale cărei produse sau servicii ai fost mulțumit, trimite-ne experiența ta.

Trimite-ne un număr de telefon:
- pe adresa [email protected],
- pe WhatsApp la 0785 075 112,
- pe https://www.facebook.com/RecomandPe
sau completând formularul alăturat.

alte Recomandări

Recomandări populare