Varoval New Thermo Services pentru profesionalismul în repararea centralelor termice

Meșterii buni se găsesc greu, mai ales când ai de-a face cu probleme nemaiîntâlnite până acum. Asta am simțit-o și noi, pe pielea noastră, două ierni la rând, perioadă în care a trebuit să resetăm o centrală termică nouă din zi în zi din cauza unei erori pe care niciun instalator nu a putut să o remedieze.

Avem deja mai bine de doi ani de când ne-am mutat într-un sediu nou și, încă de la bun început, am avut probleme cu una dintre centralele termice. O dată la ceva vreme, mai ales pe timp de iarnă, centrala intra în avarie din senin. Inițial, a fost reparată de firma care asigura garanția, însă „minunea” a ținut doar trei zile.

Apoi, aproape zilnic, trebuia să o resetăm ca să scăpăm de eroarea necunoscută pe care o afișa și să ne putem bucura de câteva ore de căldură. La câteva săptămâni odată, trebuia să-i refacem presiunea de apă din instalație. Era o operațiune la fel de stresantă precum curățarea jiglerului la Dacie 😊

Într-un final, după ce am întrebat în stânga și în dreapta pe la fel și fel de meșteri (nu vă zic că unul din ei ne-a schimbat sistemul de aprindere al centralei complet degeaba), mi-am adus aminte că acum vreo câțiva ani am făcut revizia tehnică a centralei cu o firmă din Ploiești, Varoval New Thermo Services, care ocupă cu verificări tehnice periodice și operațiuni aferente ISCIR. Am zis să întreb și la ei, fiind aproape sigur de faptul că centrala trebuia schimbată mai degrabă complet decât reparată.

A doua zi am avut echipa tehnică la centrală, începând mai întâi cu o o verificare și o curățare. Așa am realizat că racordul în Y al centralei, despre care am înțeles că oprește mizeria din apa de rețea să intre în centrală, era montat invers 😊 iar arzătorul centralei era destul de afumat. Problema, însă, nu era aici.

Instalatorii de la Varoval au descoperit că evacuarea (coșul de fum al centralei) avea un „defect”. Partea centrală a burlanului de evacuare, care trebuia să fie mai lungă decât partea laterală pentru a nu permite aspirarea gazelor arse înapoi în centrală, era de aceeași lungime. Practic, gazele arse erau aspirate înapoi în centrală iar, la un moment dat, lipsa oxigenului făcea ca flacăra să se stingă iar centrala să intre în avarie.

Evident, a urmat înlocuirea burlanului de evacuare cu unul conform iar problema s-a rezolvat odată pentru totdeauna.

Așadar, dacă vreți instalatori buni pentru centrala voastră termică, fie că vorbim de verificări sau de reparații, Varoval New Thermo Services sunt cei potriviți. Unde mai pui că facturarea și plata am făcut-o la două săptămâni după finalizarea operațiunii, la sugestia echipei Varoval, ca să fim siguri că problema s-a rezolvat.

Recomandare făcută de Ciprian Pap.

Acesta nu este un articol plătit. El reflectă experiența autorului, fără nicio condiționare și face parte din campania noastră de promovare a oamenilor și a afacerilor care sunt un plus pentru comunitate. Textul nu a fost văzut/aprobat de Varoval New Thermo Services înainte de publicare.

Trimite-ne recomandările tale

Dacă și tu ai pe cineva pe care să îl recomanzi cititorilor noștri, fie că este instalator, electrician, profesor, medic sau vânzător sau firmă de ale cărei produse sau servicii ai fost mulțumit, trimite-ne experiența ta.

Trimite-ne un număr de telefon:
- pe adresa [email protected],
- pe WhatsApp la 0785 075 112,
- pe https://www.facebook.com/RecomandPe
sau completând formularul alăturat.

alte Recomandări

Recomandări populare