Recomand MEDIURG atunci când ai o adevărată urgență medicală și nu vrei „la spital”

MEDIURG este, în Prahova, similarul siguranței în ceea ce privește serviciile private de urgență. Da, nimeni nu-și dorește să ajungă să aibă nevoie dar, inevitabil, mai devreme sau mai târziu, ajungem în situația în care: „Am nevoie urgent de o ambulanță, cu medic și toate dotările, pentru a interveni la domiciliu!”. Și aceasta a fost situația în care eu m-am aflat în urmă cu puțină vreme…

Știu, din experiență, că, dacă chemi „salvarea” sunând la 112, vine o ambulanță care duce pacientul „la Județean”. Intervenții acasă sunt puține și, uneori, așa cum a fost situația mea, aveam nevoie ca problema să fie rezolvată acasă.

Drept pentru care, știind ce mă așteaptă, excluzând din start o ambulanță care să ducă pacientul respectiv la spital, am apelat la serviciile MEDIURG. De ce? Știam clar că, în momentul în care solicit o ambulanță cu medic, chiar va veni una cu medic. Și așa a fost!

În mai puțin de 10 minute, în fața blocului sosea „ambulanța galbenă”, din care au coborât trei persoane, cu diverse „bagaje”, care mai de care mai voluminoase.

Rapiditate, profesionalism și empatie, cam așa s-ar traduce, pe scurt, intervenția MEDIURG de la domiciliu, intervenție care ne-a salvat de o internare, mai mult ca sigură, în cazul în care aș fi sunat la 112.

Cum am gestionat situație care părea a nu avea rezolvare decât la spital

Pe scurt: stare de rău, lipotimie, pierderea cunoștinței, vărsături… cam astea au fost simptomele pacientului. Investigațiile: control amănunțit, EKG, măsurarea glicemiei, și administrarea unei perfuzii.

Controlul, efectuat de un medic specialist în medicina de urgență, nu a evidențiat necesitatea transportului la spital, dar, a fost descoperită și o bronșită asmatiformă, care a contribuit de fapt la gravitatea stării.

În baza prescripției medicale, i s-a administrat pacientului un tratament cu perfuzii la domiciliu și cu medicație administrată oral. Problema de moment a fost rezolvată cu ajutorul perfuziei, iar diagnosticul secundar, cel de bronșită, a fost rezolvat cu un tratament de câteva zile, inclusiv cu antibiotic.

Ce înseamnă servicii PRIVATE

Da, nu este ieftin să apelezi la serviciile medicale PRIVATE de urgență, dar prețul nu este deloc mare dacă iei în calcul ce servicii sunt oferite, rapiditatea, profesionalismul și, nu în ultimul rând, comparație cu serviciile similare din București, de exemplu.

Am apelat la MEDIURG conștientă că este un serviciu PRIVAT, și mi-am asumat asta! Mă aștept la comentarii cu privire la prețuri dar, pentru cei care comentează, am un singur lucru de spus: Este un serviciu PRIVAT, deci costă!!! Dacă nu doriți să plătiți, apelați 112!

Serviciile medicale private de urgență sunt cele la care apelezi atunci când nu dorești să mergi „la stat”. Prin definiție, un serviciu privat costă și este o alegere a pacientului, sau a aparținătorului, dacă merge pe asigurarea medicală de stat sau pe serviciile private.

Pentru mine MEDIURG chiar a fost soluția atunci când părea că unica variantă era internarea în spital, ceea ce era, la momentul respectiv, imposibilă. De ce recomand? Pentru că sunt, cu adevărat, profesioniști!

Recomandare făcută de Corina Matei

Acesta nu este un articol plătit. El reflectă experiența autorului, fără nicio condiționare și face parte din campania noastră de promovare a oamenilor și a afacerilor care sunt un plus pentru comunitate. Observatorul Prahovean îți recomandă MEDIURG pentru ca, împreună, să susținem comunitatea de afaceri locală.

Trimite-ne recomandările tale

Dacă și tu ai pe cineva pe care să îl recomanzi cititorilor noștri, fie că este instalator, electrician, profesor, medic sau vânzător sau firmă de ale cărei produse sau servicii ai fost mulțumit, trimite-ne experiența ta.

Trimite-ne un număr de telefon:
- pe adresa [email protected],
- pe WhatsApp la 0785 075 112,
- pe https://www.facebook.com/RecomandPe
sau completând formularul alăturat.

alte Recomandări

Recomandări populare