Recomand vulcanizarea fără nume din Ploiești, strada Cantacuzino, nr 31

Dacă le spun șoferilor că totul a pornit de la un prezon de la roată, care a fost ras/rotunjit de un ”meșterică”, atunci cu siguranță vor înțelege ce înseamnă căutarea unei vulcanizări, a unui service în care cei de acolo știu ce au de făcut.

Mare bătaie de cap, atunci când vrei să schimbi roțile, la final de sezon. Nu mereu se întâmplă ca toate prezoanele să se desfacă relativ ușor. Ba ruginesc, ba sunt tot felul de depuneri care le blochează, ba au fost strânse de parcă ar fi trebuit să stea acolo 1000 de ani.

Unii încearcă să schimbe singuri roțile. Nu mă întrebați de ce! 😊 Poate vor să facă economie, poate le place să meșterească ei. Alții ajung la vulcanizare. Și, când le e lumea mai dragă, crezând că aproape au terminat, apare nemernicul de prezon, cel care nu vrea nici în ruptul filetului să iasă. Dă-i cu pneumaticul, dă-i cu cheia de roți, eventual cu prelungitor… nimic. Ori rămâne țeapăn, ori se rupe.

Aici intervine măiestria celui care face operațiunea și știe cât poate să forțeze, fără să producă daune. Cel la care am nimerit în primă fază… n-a știut. Și uite așa, din hexagon, m-am trezit că la ultimul prezon aveam o frumusețe de rotunjire.
”Acum, ce facem?”, îi zic omului.

Se uită tâmp la mine și zice: ”Nu prea avem ce… S-a ras…”.
”Cum adică nu avem? L-am ras în tandem? Am avut vreo colaborare? Nu sunt cumva la o vulcanizare?”

În fine, văd că nu am cu cine și plec să caut altă vulcanizare. Era vineri, sper final de program. Ajung pe strada Cantacuzino, la un service de roți destul de cunoscut, probabil cel mai mare. Atenție!!!, nu este cel pe care îl recomanda azi, doar întâmplarea făcând să fie pe aceeași stradă.

Le explic despre ce este vorba, știind că sunt destul de bine dotați. Se urnește un tânăr spre mașină, se uită, dă din cap dezaprobator și grăiește: ”Aaa, păi e nasol. Nu avem cu ce să vă ajutăm. Ăsta nu merge nici cu extractorul. Oricum nu mai avem extractor pt 17”. Vedeți că e un service, foarte aproape. E singurul care poate să-l scoată, dar cu sudură. O să vă ia 100-200, dar altfel nu aveți ce face.”

prezon
Așa arăta prezonul care mi-a dat bătăi de cap

Știam ce presupune operațiunea și plec oarecum dezamăgit. Serviceul recomandat închisese, așa că o las pe luni. Trece weekendul și plec cu mașina spre cei recomandați.

Între timp, nefiind tocmai încântat de variantă, sunt un prieten care are și el un service, specializat pe alte operațiuni. Îmi spune rapid: ”De ce nu te duci pe Cantacuzino, la vrei 300 de metri în spatele magazinului Winamrkt, pe stânga străzii care în porțiunea aia e cu sens unic? Nu știu cum se numește atelierul/vulcanizarea, e un fel de gheretă, dar sunt doi băieți foarte pricepuți în ce fac.”

Îi știam, avusesem sediul ani de zile la două case de ei, dar uitasem complet, deși cândva îmi îndreptaseră o jantă de aliaj și o făcuseră foarte bine. Să-mi fie rușine că am uitat! 😊 Cum erau fix în drumul meu, m-am opresc acolo.

vulcanizare ploiesti
Vulcanizarea unde am rezolvat problema prezonului ”buclucaș”

Vine cel care era de serviciu, îi arăt, e drept că nu foarte convins, se uită și apare cu un soi de tubulară. ”O rezolvăm imediat, deși arată rău. Nu vă faceți griji!” O pune pe prezon, bate puțin în ea, apoi încearcă ușor cu pistolul pneumatic.

În 20 de secunde, cu tot cu ciocănit, îl dă afară pe nemernicul de prezon. Caută altul, schimbă roata și… gata. ”Ați avut noroc. Am stat și trei ore în alte cazuri, dar tot le-am rezolvat. Nimic nu rămâne nerezolvat. Să stiți că nici cu extractorul nu merge întotdeauna. Există o soluție pentru orice.”

”Cât costă?” ”Cu tot cu schimbat de roată… 10 lei.”
Îi las vreo 25, îi mulțumesc și plec. A zâmbit: ”Mulțumesc și eu, dar nu e cazul. Nu costă atât.”

Oricum, nu însemna nimic. M-am gândit instant să îi recomand, fără să îi anunț că voi face asta. Imaginea o vedeți, așa că e relativ ușor să identificați cum arată vulcanizarea de pe Cantacuzino, nr 31. Nimic spectaculos, fără vreun sediu fițos, dar cu mult bun simț și pricepere.

Îi recomand pentru atitudine, pentru că nu se mișcă în silă ca alții, pentru că nu se lansează în teorii savante despre cum se face sau nu se face treaba. Asta poate și pentru că am ajuns să detest atitudinea unora care au sedii impozante, care cumva bat câmpii ca să justifice prețurile destul de mari și care atunci când au ceva aparent dificil de rezolvat se eschivează.

În schimb, o mică afacere se poate face simplu, cu profesionalism, cu bun simț. De asta am decis să îi recomand, pentru că își dau interesul să încerce și pentru că le și iese. Spor la treabă!

Recomandare făcută de Claudiu Vasilescu.

Acesta nu este un articol plătit. El reflectă experiența autorului, fără nicio condiționare și face parte din campania noastră de promovare a oamenilor și a afacerilor care sunt un plus pentru comunitate.

Trimite-ne recomandările tale

Dacă și tu ai pe cineva pe care să îl recomanzi cititorilor noștri, fie că este instalator, electrician, profesor, medic sau vânzător sau firmă de ale cărei produse sau servicii ai fost mulțumit, trimite-ne experiența ta.

Trimite-ne un număr de telefon:
- pe adresa [email protected],
- pe WhatsApp la 0785 075 112,
- pe https://www.facebook.com/RecomandPe
sau completând formularul alăturat.

alte Recomandări

Recomandări populare