Spălătoria Harold din Ploiești, locul de unde mașina chiar iese impecabilă

Recunosc din start că sunt un tip comod, care ”fuge” de acasă atunci când soția face curat. La fel este și cu mașina.

După ce m-am chinuit la câteva spălătorii auto de tip self-service, unde am reușit contra-performanța de a o umple de tot felul de pete, am ajuns la spălătoria Harold, cea mai veche din Ploiești.

Am avut norocul de a nu sta la coadă așa că în numai 25 de minute a beneficiat de serviciu complet de curățenie interior-exterior.

Atât angajații care au spălat caroseria, cât și cei care au făcut curățenie în habitaclu au fost pe cât de rapizi, pe atât de eficienți.

Și, mai ales politicoși pentru că șa plecare mi s-a transmis mesajul ”Vă mulțumim și vă mai așteptăm pe la noi”.

Cu siguranță, voi reveni!

Recomandare făcută de Mihai Popescu

Acesta nu este un articol plătit. El reflectă experiența autorului, fără nicio condiționare, și face parte din campania noastră de promovare a oamenilor și afacerilor care sunt un plus pentru comunitate. Observatorul Prahovean îți recomandă acest business și, împreună, să susținem comunitatea de afaceri locală.

Trimite-ne recomandările tale

Dacă și tu ai pe cineva pe care să îl recomanzi cititorilor noștri, fie că este instalator, electrician, profesor, medic sau vânzător sau firmă de ale cărei produse sau servicii ai fost mulțumit, trimite-ne experiența ta.

Trimite-ne un număr de telefon:
- pe adresa [email protected],
- pe WhatsApp la 0785 075 112,
- pe https://www.facebook.com/RecomandPe
sau completând formularul alăturat.

alte Recomandări

Recomandări populare